Dăm start înscrierilor la Concursul Național de Muzică Ușoară Românească „Florile Dragostei” – ediția a XXVII-a
Pe 29 mai 2026, Sala Balada din Focșani va deveni locul în care talentul, emoția și pasiunea pentru muzica românească vor urca pe scenă într-un spectacol dedicat tinerelor voci.
Festivalul „Florile Dragostei” își propune să descopere și să promoveze copii talentați din întreaga țară, oferindu-le șansa de a străluci în fața unui juriu format din personalități ale muzicii românești și specialiști în domeniu.
Concursul se adresează copiilor cu vârste între 4 și 15 ani, iar participanții vor avea ocazia să câștige trofee, premii în bani, diplome și premii speciale.
Vă așteptăm cu drag să faceți parte dintr-o nouă ediție plină de muzică, emoție și momente de neuitat!
Documentele pentru înscriere pot fi depuse personal la sediul instituției sau prin e-mail la adresa: teatrulpastia@yahoo.ro